Toate drepturile rezervate @ 2013 Contruieste Viitorul

Academia de Joaca 2015

 

Academia de Joacă sau locul în care vor să vină toți copiii 

 

Vă vine să credeți sau nu, există o academie la care toți copiii și părinții vor să ajungă: Academia de Joacă!

Aici, copii isteți și părinți inspirați se joacă și învață lucruri noi într-un mod distractiv și devin oechipă în adevăratul

sens al cuvântului.

Pentru al treilea an consecutiv „Academia de Joacă”, invită cele mai jucăușe familii să petreacă Ziua

Internațională a Copilului într-un mod inedit. Luni, 1 iunie, începând cu ora 11:00, părinții și copiii sunt

invitați să învețe și să se distreze împreună pe terasa Mall Promenada. „Profesor” le va fi magicul

Marian Râlea iar indragita Gianina Corondan va fi ajutorul său de nădejde. Ritmul alert este asigurat

de campioana mondială Diana Oprea, care vă va oferi un program de antrenament unic.

Ce-i mai așteaptă la Academia de Joacă? o zi întreagă de jocuri interactive, jocuri de familie și ateliere

de tip Montessori dar și ateliere creative de teatru, muzică și dans. Adică distracție într-o zi cât într-un

an întreg!